Resursele naturale și materialele derivate din acestea reprezintă baza fizică a sistemului economic. Odată cu creșterea accelerată a consumului, în ultimele decenii s-a înregistrat o creștere fără precedent a cererii pentru aceste resurse pe care le găsim în cantități limitate în natură. Acest aspect a determinat guvernele să reflecteze la ideea tranziției către modele economice mai eficiente din punct de vedere al utilizării resurselor; astfel au apărut modelele de producție, de consum și de afaceri circulare.
Experții Deloitte și invitații vor prezenta modele de afaceri circulare în cadrul webinarului „Sunt modelele de afaceri circulare viitorul?”, explicând principalele beneficii: stabilitate și reziliență sporite, expunere mai mică la volatilitatea piețelor de materii prime, creșterea eficienței și a veniturilor, crearea de noi locuri de muncă și chiar o atractivitate mai mare a brandului.